1 din 5 elevi români abandonează școala înainte de vreme. Datele care pun România în TOPUL statisticilor negre din UE

1 din 5 elevi români abandonează școala înainte de vreme. Datele care pun România în TOPUL statisticilor negre din UE
Publicat: 11/09/2017, 13:44

Datele Eurostat arată o îmbunătățire a ratei abandonului școalar în Uniunea Europeană, măsurată în rândul populației cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani, care a lăsat în urmă educația, având o pregătire sumară. Astfel, dacă în 2002 rata abandonului școlar era de 17% la nivelul UE, aceasta a ajuns la 10,7% în 2016. Ținta autorităților este ca în 2020 aceste cifre să ajungă sub 10%. În ceea ce privește diferențierea pe sexe, numărul băieților care părăsesc școala înainte de vreme este semnificativ mai mare decât cel al fetelor – 12,2% față de 9,2%.

La nivel european, cele mai puține astfel de cazuri se înregistrează în Croația, topul 3 al celor mai scăzute rate ale abandonului școlar fiind completat de Lituația și Slovenia. La polul opus se află Malta, cu cele mai ridicate cifre, urmată de Spania și România.

Exceptând Croația, unde a fost resimțită o creștere față de cifrele valabile pentru anul 2015, în 2016, rata abandonului a scăzut în rândul celoralte cinci state din „topuri”.

Astfel, Croația este țara care stă cel mai bine la capitolul școlarizare completă, cu o rată a abandonului de doar 2,8% în 2016 (2,7% în 2015). Lituania urmează în top cu o rată de 4,8% (5,5% în 2015), iar Slovenia încheie topul „pozitiv” cu 4,9% (5% în 2015).

În ceea ce privește topul „negativ”, acesta este condus de Malta, cu o rată a abandonului școlar de 19,6% (19,8% în 2015). Spania ocupă locul al doilea cu 19% (20% în 2015), iar România are a treia cea mai mare rată a părăsirii timpurii a școlii, 18,5% în 2016, în scădere față de anul precedent, când aceasta se ridica la 19,1%.

15 țări membre ale Uniunii Europene și-au îndeplinit deja ținta pentru 2020 în privința acestui indicator. Este vorba despre Danemarca, Belgia, Irlanda, Crecia, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Austria, Slovenia și Finlanda. România este încă departe de acest target, stabilit la 11%.

Mii de elevi încep școala în clădiri vechi, neautorizate, fără apă și cu toaleta în curte

Datele de mai sus nu trebuie să ne uimească, în condițiile în care mii de elevi români încep noul an școlar fără condiții minime de igienă, în școli neautorizate, fără apă potabilă și cu toalete în curte. În Suceava doar una din trei școli are autorizație de funcționare, iar într-o unitate școlară din Cluj, copiii riscă tot timpul să cadă în latrinele prea mari. Sărăcia își pune amprenta și asupra prezentului, ci și asupra viitorului copiilor în sistemul de învățământ.

Un raport al Salvați Copiii, lansat în 2016, arată că mai mult de jumătate dintre copii (52,2%) trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială care se traduc, astfel, în lipsa educației, boli și mâncare puțină, iar copiii românilor ajung să formeze „noua generație de sărmani”, care, la rândul ei, o să lupte cu lipsurile, violența și discriminarea.

Potrivit datelor publicate de Salvați Copiii în Raportul Alternativ Periodic, țara noastră alocă cei mai puțini bani din PIB pentru domeniile considerate esențiale în dezvoltarea celor mici, sănătatea, educația și protecția socială, de aproape două ori mai puțin decât media europeană. Stigmatizarea copiilor pe criterii financiare, etnice sau de orientare sexuală este prezentă chiar și în rândul profesorilor care fac diferențe între cei mici, ajungându-se chiar până la segregare.

În aceste condiții, nu este de mirare că, fie părinții nu își mai trimit copiii la școală din cauza lipsei banilor, fie ei aleg să se îndepărteze de mediul educațional pentru că sunt discriminați.

România mai are mult de lucru la acest capitol, iar autoritățile întârzie să ia măsuri concrete care să rezolve problemele din educație. Promisiunile există în fiecare an și în fiecare campanie electorală, însă punerea în practică a acestor promisiuni și rezultatele nu își fac simțită prezența.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Un fost campion național s-a stins din viață în accidentul de la Corbu. Apropiații sunt...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Putin a semnat ordinul. Decizia va rămâne în ISTORIE. S-a terminat
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc...
×